Dumitru „Tache” Macri, cel care a evoluat în întreaga sa carieră doar pentru Rapid în perioada 1950-1965 și unde a câştigat Cupa Balcanică în 1964, va fi înmormântat cu fularul Rapidului lângă el, joia viitoare, la Paris.
În 1961, Dumitru Macri a fost nominalizat la Balonul de Aur, alături de nume precum Lev Yashin, Eusebio, Sir Bobby Charlton, Alfredo Di Stefano şi Ferenc Puskas. Are 306 meciuri și un gol pentru alb-vișinii.
Familia, adică nora fostului mare fotbalist, va pune în sicriu un fular al Rapidului pe care Tacke Macri l-a primit de la fanii giuleșteni atunci când a venit în România. Fiul lui Tacke Macri a decedat ]n septembrie 2023, la vârsta de 67 de ani, iar această tragedie i-a afectat puternic sănătatea precarăă.
Tache Macri a fost prieten foarte bun cu Ion Motroc, alt mare fotbalist la Giuleștiului cu care, periodic, se conversa telefonic.
Florin Motroc, fiul lui Ion Motroc, a aflat teribila veste în Kuwait, acolo unde antrenează acum.
“L-am cunoscut foarte bine pe Tache Macri. Am fost privilegiat pentru că tata a avut o relație specială cu nea Tache. Au fost prieteni foarte buni. Când a ajuns tata la Rapid, în 1959, a fost luat sub aripa lui. Din acel moment, au fost nedespărțiți, colegi de cameră.
Anul trecut, în vară, când s-au sărbătorit cei 100 de ani de la înființarea Rapidului, când a venit din Franța, a stat la tata. Tata a avut doi prieteni fantastici la Rapid, pe care i-a iubit extraordinar: Dan Coe și Tache Macri.
Dumnezeu să-l odihnească! N-a uitat niciodată ziua de naștere a celor din familia mea. E dureros. Tata a plâns de două ori, din ce știu eu, o dată la moartea lui Dan Coe și acum”, a declarat Florin Motroc.
Care a fost comunicatul clubului Rapid?
“Suflarea alb-vişinie este în doliu, odată cu trecerea în nefiinţă a lui Dumitru „Tache” Macri, unul dintre cei mai longevivi jucători ce au îmbrăcat tricoul Rapidului.
În vârstă de 92 de ani, Tache Macri s-a stins din viaţă la Paris, acolo unde a locuit.
Condoleanţe familiei şi prietenilor!”, este mesajul FC Rapid după trecerea în nefiinţă a lui Macri.
Tache Macri, 8 selecții la echipa națională, este primul român nominalizat la Balonul de Aur, la ediția din 1961. A ieșit, în cele din urmă, pe locul 35.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER